Nebunel și semaforul fermecat: Stop, privește, ascultă!
Siguranta · 3-5 ani · 4 min de citit
Poveste demonstrativă, scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale și verificată de echipa Nebunel.
În dimineața aceea, prin sala profesorului Nebunel trecea... o stradă! Cu trotuare adevărate, o trecere de pietoni cu dungi albe ca de zebră și miros de covrigi de la un colț de chioșc. Pe margine pedalau de colo-colo biciclete fără biciclisti, foarte ocupate.
Nebunel a sosit pe o trotinetă, cu cască pe pălărie — adică o cască uriașă, peste pălăria înaltă — și cu o eșarfă în dungi albe și negre, ca trecerea de pietoni.
— Bună dimineața, micii mei pietoni! a claxonat el dintr-o goarnă de bicicletă. Azi avem ora de TRAVERSAT!
Lângă trecere s-a aprins deodată un semafor înalt, care și-a dres glasul:
— Hm-hm! Bună ziua. Eu sunt domnul Semafor, a spus el, clipind politicos din ochiul verde.
— Eu știu să traversez! a strigat iepurașul de pluș al clasei, Hop, pe care Nebunel îl trezise la viață cu bagheta. Am picioare rapide: țup și gata!
Și Hop a țâșnit spre stradă. Dar eșarfa lui Nebunel s-a întins singură, lungă-lungă, și l-a prins blând de codiță, exact la margine.
— Hop, dragul meu, a spus Nebunel serios, pe stradă picioarele rapide nu ajută la nimic... dacă pornesc la momentul greșit.
— Înainte de orice traversare, a continuat Nebunel, spunem cele trei vorbe magice. Domnule Semafor, muzica, vă rog!
Semaforul a clipit în ritm, iar Nebunel a cântat:
— STOP! Tălpile stau lipite de trotuar.
— PRIVEȘTE! Capul se întoarce: la stânga, la dreapta și încă o dată la stânga.
— ASCULTĂ! Urechile caută zgomot de roți.
— Și abia când totul e liber... traversăm. Mergând, nu alergând!
— De ce nu alergând? a întrebat Hop, rușinat de codiță.
— Pentru că la fugă poți cădea sau poți să nu vezi o bicicletă grăbită. Pasul vioi e exact viteza vrăjitorilor pricepuți.
Care sunt cele trei vorbe magice ale traversării?
A venit rândul lui Hop să arate ce a învățat.
STOP — tălpile lipite de trotuar. PRIVEȘTE — stânga, dreapta, stânga, cu urechile rotindu-se ca două antene. ASCULTĂ — un huruit ușor...
Și chiar atunci, pe trecere a trecut în viteză o trotinetă fără stăpân, fluierând nepăsătoare.
— Ai văzut-o? a întrebat Nebunel.
— Am AUZIT-o prima dată! a strigat Hop mândru. De-aia n-am pornit!
— Exact! Urechile văd după colț — asta e superputerea lor. Acum: drumul e liber. Traversează, campionule!
Și Hop a trecut strada pas cu pas, ca un campion al răbdării, iar domnul Semafor i-a făcut cu ochiul verde.
La finalul orei, fiecare copil a primit de la domnul Semafor un ecuson reflectorizant care sclipea ca un licurici.
— Lecția finală, micii mei pietoni! a spus Nebunel, scoțându-și casca de pe pălărie (pălăria rămăsese, firește, perfect coafată). Strada nu e loc de joacă, dar nici de speriat — e doar un loc cu reguli. Iar cine știe regulile traversează liniștit oriunde. Vraja zilei, toți în cor: „Stop, privește, ascultă — și abia apoi pășesc!”
Iar domnul Semafor a clipit verde de trei ori, ceea ce, în limba semafoarelor, înseamnă aplauze.