De ce plouă? Nebunel și fabrica de nori
Natura · 3-5 ani · 4 min de citit
Poveste demonstrativă, scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale și verificată de echipa Nebunel.
În ziua aceea, sala profesorului Nebunel dispăruse cu totul. În locul ei pluteau nori pufoși, moi ca pernele, iar copiii stăteau fiecare pe câte un norișor al lui. Mirosea a aer proaspăt, ca după furtună, și de jos, de foarte de jos, se vedeau case cât bomboanele.
Nebunel a sosit călare pe un nor gri, purtând o eșarfă din picături argintii și ținând în mână o umbrelă minusculă, cât pentru un șoricel.
— Bine ați venit, micuții mei, la FABRICA DE NORI! a strigat el. Azi aflăm de unde vine ploaia!
— Domnule Nebunel, a întrebat Ana, ploaia o face cineva cu furtunul?
— Ha! Aproape! a chicotit Nebunel. Dar furtunul e... soarele!
— Soarele?! Dar soarele usucă, nu udă!
— Exact asta e vraja! Priviți jos: vedeți marea, râurile, băltoacele? Când soarele le încălzește, picăturile de apă se fac ușoare-ușoare, nevăzute ca răsuflarea, și se ridică în sus. Plutesc, plutesc... până ajung aici, la noi, unde e frig. Iar aici se adună la grămadă și se țin de mână. Așa se naște un nor!
Din ce crezi că e făcut un nor?
Nebunel a luat în palme un pumn de nor și l-a strâns ușurel. Din el au curs câteva picături.
— Vedeți? Norul e făcut din picături mititele de apă. Cât timp sunt mici și ușoare, plutesc. Dar picăturile sunt jucăușe: se ciocnesc, se lipesc, se fac tot mai mari și mai grele... și când un nor adună prea multe picături grase...
— Cade! a strigat Ana.
— PLOUĂ! a strigat toată clasa.
— Corect! Ploaia e doar apa care se întoarce acasă, după ce s-a plimbat pe cer.
— Și după ploaie? a întrebat Tudor. Apa rămâne jos pentru totdeauna?
— A, nu! Asta e partea mea preferată! Nebunel a desenat cu bagheta un cerc mare și strălucitor în aer. Apa joacă cel mai lung joc de-a v-ați ascunselea din lume: soarele o ridică, norii o plimbă, ploaia o aduce jos, râurile o duc la mare... și soarele o ridică din nou! Același cerc, de milioane de ani. Picătura din băltoaca de azi poate că a plouat odată peste un dinozaur!
— Îhh! a zis Ana. Și buuun! a zis tot ea.
Norii au început să coboare încet, cu clasă cu tot, înapoi spre școală, iar deasupra lor s-a întins un curcubeu.
— Lecția finală, micuții mei! a spus Nebunel, deschizând umbreluța de șoricel exact când au căzut primele picături. Ploaia nu e o supărare a cerului — e apa care se întoarce acasă, ca să crească florile, să umple râurile și să facă băltoace pentru cizmulițe. Iar vraja zilei este: „Picătura mică face lumea mare!”
Și, ca la comandă, toată clasa a sărit într-o băltoacă. Inclusiv profesorul.