Nebunel și târgul cuvintelor

Când s-au aprins felinarele, sala profesorului Nebunel s-a transformat într-un târg de seară: tarabe de lemn pluteau la un lat de palmă deasupra podelei, mirosea a gogoși calde și a cerneală proaspătă, iar pe tarabe stăteau aliniate... cuvinte. Cuvintele dulci, lângă cele acrișoare. Cele lungi, împăturite cu grijă. Cele scurte, în borcănele.

Nebunel a intrat împingând un cărucior plin de litere zornăitoare, cu o eșarfă pe care alfabetul își schimba mereu ordinea.

— Bine ați venit, micuților, la Târgul Cuvintelor! De aici își iau oamenii cuvintele pentru a doua zi. Alegeți cu grijă!

Dar chiar atunci, de la taraba cuvintelor moi, s-a auzit un țipăt subțire. Era zâna Vorbiana, vânzătoarea de cuvinte, albă ca varul.

— Profesore Nebunel! A dispărut un cuvânt! Și nu orice cuvânt... cuvântul SOMN!

— Pe toate virgulele mele! a exclamat Nebunel, scăpând căruciorul peste propriul picior. Au! Fără „somn”, nimeni nu mai poate spune „mi-e somn”. Și cine nu poate spune „mi-e somn”...

— ...nu mai adoarme! au strigat copiii.

— Exact! Ilinca, Petru — echipa de căutare! E un cuvânt mic, moale și cam somnoros. Sigur s-a făcut covrig pe undeva.

Au căutat mai întâi la taraba rimelor.

— Cuvinte care sună ca „somn”, ieșiți la apel! a strigat Petru.

S-au prezentat „domn”, cu joben, și „pom”, foșnindu-și frunzele.

— Voi l-ați văzut pe „somn”? a întrebat Ilinca.

— L-am văzut, a foșnit pomul. Dormea sub silaba „som-”, dar s-a rostogolit spre taraba cuvintelor lipicioase.

— Aha! a strigat Nebunel. Urmărirea continuă! Și ține minte, Petru: rimele sunt cuvinte care își dau mâna la final. Somn — domn — pom. Auzi cum bat din palme la fel?

La taraba cuvintelor lipicioase — unde stăteau „miere”, „gumă” și „îmbrățișare” — Nebunel a scos bagheta-foarfecă.

— Când cauți ceva într-un cuvânt, îl tai frumos în silabe! Priviți: mie-re! gu-mă! îm-bră-ți-șa-re!

Silabele s-au desfăcut în aer ca feliile de portocală. Și deodată, de sub cuvântul „pernă” — un cuvânt pufos, care sforăia ușurel — s-a auzit un căscat mititel:

— ...som...

— L-am găsit! au strigat copiii.

Cuvântul „somn” s-a întins, somnoros, și s-a lăsat dus înapoi pe tarabă, unde Vorbiana l-a învelit cu o etichetă curată.

Drept mulțumire, Vorbiana le-a dăruit copiilor câte un cuvânt nou-nouț de buzunar: „zumzet” pentru Petru și „licurici” pentru Ilinca.

— Cuvintele noi se țin în buzunarul de la piept, a explicat Nebunel, și se scot când lumea are nevoie de ele.

— Lecția finală, dragii mei: cuvintele sunt vrăji de buzunar — cu cât aduni mai multe, cu atât poți spune mai bine ce simți și ce visezi. Iar vraja zilei: „Un cuvânt nou pe zi ține tăcerea departe... și somnul aproape!”

Și toți au spus „mi-e somn” — iar vorbele au funcționat fără greș.