Ce este adevărul? Nebunel și balonul de săpun

În dimineața aceea, sala profesorului Nebunel arăta aproape normal. Aproape — pentru că prin aer pluteau baloane de săpun care nu se spărgeau deloc, iar pe catedră stătea o oglindă veche, cu ramă de aramă, care din când în când își dregea glasul.

Nebunel a intrat cu o eșarfă simplă, albă, fără nicio vrajă pe ea.

— Bună dimineața, dragii mei! Azi, lecția cea mai simplă și cea mai grea din toată școala: CE ESTE ADEVĂRUL? Și, ca să fie cinstit, azi nici eșarfa mea nu poartă trucuri.

— Păi adevărul e... când spui ce s-a întâmplat, a zis Sofia.

— Corect! Adevărul e povestea care se potrivește cu lumea. Dacă afară plouă și eu spun „plouă” — vorbele mele și lumea se potrivesc ca două piese de puzzle. Dar dacă afară plouă și eu spun „e soare”...

Nebunel a spus tare:

— Azi am zburat până la școală pe un dragon violet!

POC! Din gura lui a ieșit un balon de săpun mare cât un pepene, care i s-a legat singur de încheietură cu o sforicică.

— ...se naște ASTA. O minciună. Și, după cum vedeți, minciuna nu dispare. Se ține după tine.

— Și acum, partea pe care n-o spune nimeni copiilor, a zis Nebunel, coborând vocea. Minciuna are un obicei urât: cere alte minciuni ca să stea în aer.

— Cum adică? a întrebat Luca.

— Păi dacă m-ați întreba „și unde e dragonul?”, ar trebui să mai mint o dată: „păștește pe acoperiș”. POC — încă un balon!

„Și de ce nu-l vedem?”

— „E invizibil!” POC! POC!

În jurul lui Nebunel săltau acum patru baloane legate de mâini, de pălărie și de nas. Arăta ca o tarabă de bâlci. Clasa râdea cu lacrimi.

— Râdeți, râdeți, a oftat el teatral, dar încercați voi să scrieți pe tablă cu cinci baloane legate de degete!

— Și cum scapi de baloane? a întrebat Sofia.

— Există o singură vrajă care le sparge pe toate. Nebunel s-a întors spre oglinda de aramă, a tras aer în piept și a spus: N-am zburat pe niciun dragon. Am venit cu bicicleta și am întârziat pentru că m-am oprit la covrigi.

POC-POC-POC-POC! Toate baloanele s-au spart într-o ploaie de stropi sclipitori, iar oglinda a aplaudat scurt.

— Vedeți? Adevărul sparge minciunile. Câteodată ustură puțin când îl spui — mai ales când ai greșit. Dar usturimea aia trece repede. Baloanele, în schimb, doar cresc.

— Și dacă ți-e frică să-l spui? a șoptit Luca.

— Atunci îl spui cu frică cu tot. Adevărul spus cu glas mic e tot adevăr — și e cel mai curajos sunet din lume.

La finalul orei, oglinda de aramă a făcut fiecărui copil cu ochiul — adică a sclipit o dată, frumos, ca un far prietenos.

— Lecția finală, dragii mei: adevărul e potrivirea dintre vorbele tale și lume. Minciuna pare mai ușoară la început, dar crește și se ține după tine; adevărul ustură o clipă și apoi te lasă liber. Iar vraja zilei — spuneți-o cu mâna pe inimă: „Spun adevărul cu glas mic sau mare — și merg mai ușor, fără baloane!”

Și ultimul balon din clasă s-a spart singur, de rușine.