Nebunel și furtuna din burtică
Emotii · 5-8 ani · 4 min de citit
Poveste demonstrativă, scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale și verificată de echipa Nebunel.
Când au intrat copiii, sala profesorului Nebunel nu mai era sală: era un laborator de vreme. Pe rafturi bolboroseau borcane cu cețuri colorate, dintr-un dulap se auzea o ploaie măruntă, iar pe tablă scria cu litere de fulger: AZI: FURTUNI DE BUZUNAR.
Nebunel a intrat purtând o eșarfă din norișori pufoși și ținând o umbrelă întoarsă pe dos.
— Bună dimineața, micii mei meteorologi! a tunat el vesel. A stranutat, și din barbă i-a ieșit un curcubeu mic, cam șifonat. Pardon. Vremea de azi: interesantă!
Chiar atunci a intrat și Tudor. Deasupra capului lui plutea un nor cenușiu, cât o pernă, care tuna mărunt.
— Fratele meu mi-a dărâmat castelul din cuburi! a bombănit Tudor. L-am construit toată ziua!
Clasa s-a tras un pas înapoi. Norul a mai crescut puțin.
— Nu te apropia de nor! a șoptit Maria.
— Ba dimpotrivă! a strigat Nebunel, frecându-și palmele. Avem un exemplar superb de Furtună de Supărare! Tudor, dragul meu, ai adus material didactic de cea mai bună calitate!
Nebunel a deschis un borcan gol și l-a ținut lângă norul lui Tudor.
— Priviți: supărarea e ca vremea. Vine singură, fără s-o chemi. Nu e nici bună, nici rea — e doar... vreme. Întrebarea de vrăjitor nu e „cum să nu mai am nori”, ci „ce fac CÂND vine norul”.
— Eu trântesc ușa, a recunoscut Tudor.
— Aha! Și norul ce face atunci?
Tudor s-a uitat în sus. Norul tocmai scuipase trei picături reci pe nasul lui.
— ...se face mai mare?
— Exact! Trântitul e mâncare de nori. Hai să încercăm altceva.
Tu ce faci când vine norul supărării?
— Rețeta anti-furtună, a anunțat Nebunel, ridicând bagheta ca pe o lingură de bucătar. Unu: respiră adânc — aerul intră pe nas ca printr-un horn și răcorește furtuna. Doi: spune unde o simți!
— În pumni, a zis Tudor, uitându-se la degetele lui strânse.
— Trei: numără cu mine. O respirație... norul s-a oprit din tunat. Două... norul s-a făcut cât o chiflă. Trei...
Printre norii din tavanul laboratorului s-a ițit o dungă de soare adevărat.
— Uau, a șoptit Tudor, cu pumnii desfăcuți. A trecut.
— Corect! Vremea trece mereu. Mai ales dacă n-o hrănești.
La finalul orei, norul lui Tudor ajunsese cât o bezea și torcea ca o pisică de ploaie.
— Lecția finală! a anunțat Nebunel, închizând umbrela întoarsă. Emoțiile sunt ca vremea: au voie să vină, dar nu rămân, dacă le lăsăm să treacă. Iar vraja zilei este: „Respir o dată, respir de două ori — și soarele se ivește printre nori!”
Acasă, Tudor și fratele lui au construit castelul la loc — cu un șanț special pentru frați mici și furtuni de buzunar.